PIETRELE, MINERALE CARE VINDECA

Pietrele, minerale care vindecă
De aproape 100 de ani ştim că vitaminele sunt indispensabile pentru o viaţă sănătoasă, pentru funcţionarea organismului nostru. Este cunoscut de asemenea că sărurile minerale (fier, potasiu, calciu, magneziu, clorura de sodiu, fosfor) transmit energie corpului nostru. Organismul uman are nevoie de microelemente ca: zinc, crom, fluor, iod, cobalt, sulf, cupru doar într-o măsură mai mică, în cantităţi mari acestea fiind dăunătoare.
Elementele chimice care se află în componenţa Pietrelor contribuie la metabolismul organismului nostru, asigurând astfel buna funcţionare a tuturor organelor, ajutând şi la eliminarea toxinelor acumulate în organism. Mineralele au efect şi asupra tuturor ţesuturilor. Stările sufleteşti, sentimentele şi gândurile noastre sunt în mare măsură influenţate de substanţele nutritive, ele ajutând astfel nu numai la dezintoxicarea organismului, ci şi la purificarea atât a sufletului cât şi a spiritului. Organismul uman conţine 60% apă, iar majoritatea Pietrelor sunt formate pe bază de dioxid de siliciu. Conţinutul de minerale al Pietrelor pătrunde în organism prin epidermă sau consumate ca elixir. Însă, trebuie neapărat avut în vedere că unele Pietre conţin o concentraţie foarte mare de anumite minerale, deci manevrarea lor se va face cu o deosebită precauţie.

ALUMINIU
– îmbunătăţeşte metabolismul (Jad, Smarald, Lepidolit);
– ajută asimilarea fierului în intestine (Rubin);
– neutralizează hiperaciditatea (Alexandrit);
– vindecă reumatismul (Granat, Smarald, Safir) şi artrita (Topaz, Kunzit, Smarald);
– calmează şi întăreşte sistemul nervos, ajută la mărirea puterii de concentrare (Safir, Verdelit) şi a mobilităţii (Andaluzit);
– ajută la vindecarea stărilor maniacale (Granat, Sodalit);
– elimină frica (Crisoberil) şi mustrarea de conştiinţă (Sodalit, Turmalin);
– stimulează dorinţa de schimbare (Ochi de tigru, Zoizit);
– ajută la aflarea adevărului (Topaz), la trezire (Rubin, Turcoaz);
– stimulează dezvoltarea simţurilor (Piatra Lunii, Kunzit, Rubin).

BERILIU
– ameliorează alergiile (Acvamarin, Beril);
– este recomandat pentru vindecarea chisturilor, bolilor ulceroase şi reumatismale (Smarald);
– elimină dereglările hormonale (Heliodor, Acvamarin);
– ne înseninează viaţa (Acvamarin, Heliodor, Crisoberil);
– ajută puterea de concentrare (Acvamarin, Smarald).

CALCIU
Aproape 99% din conţinutul de calciu al organismului se regăseşte în componenţa sistemului osos (Calcit portocaliu, Fluorit). Restul de 1% stimulează regenerarea celulelor şi a globulelor roşii din sânge (Sugilit, Chariot, Zoizit);
– îndeplineşte un rol semnificativ în funcţionarea mai multor organe (Aragonit, Calcit, Rhodonit);
– acţionează benefic în cazul cheagurilor de sânge (Dolomit), al aritmiilor cardiace (Calcit);
– stimulează buna funcţionare a sistemului nervos şi muscular, ajută producerea enzimelor (Perla);
– întăreşte simţurile (Rhodonit), încrederea de sine (Calcit, Fluorit), îndepărtează stările de indispoziţie;
– ajută memoria (Kunzit, Calcit), formarea personalităţii (Sugilit) şi la ridicarea nivelului spiritual (Fluorit, Chariot).

CROM
– reglează glicemia, fiind indicat bolnavilor de diabet (Olivin, Smarald);
– reduce colesterolul, reglează energia şi temperatura corpului, precum şi dezechilibrele hormonale;
– curăţă corneea (Smarald, Verdelit);
– are efect de stopare a proceselor inflamatorii în întregul organism (Aventurin, Olivin);
– reduce hiperaciditatea, dezintoxică (Olivin, Verdelit);
– ameliorează durerile (Aventurin);
– purifică subconştientul, dezvoltă conştiinţa, aducându-ne în echilibru cu Eul superior, ajută la
dezvoltarea capacităţilor clarvăzătoare (Olivin, Serpentin).

CUPRU
– stimulează formarea globulelor roşii (Malachit, Crisocola);
– revitalizează sistemul sangvin, accelerează regenerarea ţesuturilor, influenţează echilibrarea tuturor centrilor energetici, a meridianelor, a corpurilor vibraţionale (Azurit, Turcoaz);
– vindecă procesele inflamatorii şi reduce temperatura corpului (Malachit);
– are efect laxativ (Azurit, Azurit-Malachit);
– este mesagerul frumuseţii interioare şi exterioare (Turcoaz);
– exercită influenţă asupra uterului şi ovarelor (Dioptaz) şi este recomandat în cazul durerilor menstruale (Malachit, Crisocola);
– stimulează deschiderea celui de-al treilea ochi, aduce la suprafaţa mentalului cauzele blocajelor fizice (Crisocola, Azurit).

FIER
– este indispensabil în formarea hemoglobinei (Granat) şi a globulelor roşii din sânge (Bronzit, Hematit);
– este un element important în oxigenarea sângelui, a plămânilor, pentru celule şi sistemul muscular;
– stimulează funcţionarea ficatului, a splinei şi a intestinelor (Granat, Cornalin);
– întăreşte sistemul imunitar (Granat);
– este recomandat în cazul durerilor menstruale (Piatra Lunii, Cornalin);
– întăreşte voinţa şi corpurile emoţional, mental şi spiritual (Hematit);
– ajută ca omul să devină drept, cinstit (Nefrit), perseverent (Granat) şi invulnerabil (Hematit).

FLUOR
– întăreşte sistemul osos (Apatit), dantura (Fluorit);
– regenerează epiderma (Nefrit), mucoasa pulmonară şi a gâtului (Apofilit, Fluorit);
– stimulează funcţionarea creierului şi a sistemului nervos (Indigolit, Fluorit);
– ajută la eliminarea tulburărilor comportamentale (Apofilit, Lepidolit) şi la îndepărtarea gîndurilor
malefice (Topaz).


FOSFOR
– alături de calciu şi magneziu, fosforul este elementul de bază al sistemului osos (Apatit) şi al danturii (Turcoaz);
– este indispensabil în schimburile energetice la nivel celular;
– stimulează regenerarea celulelor şi a ţesuturilor (Apatit), funcţionarea şi dezvoltarea sistemului muscular (Turcoaz);
– ajută la formarea globulelor roşii din sânge (Crisocola);
– stimulează funcţionarea creierului şi a sistemului nervos, memoria (Zircon);
– ameliorează starea de oboseală (Turcoaz);
– îndepărtează stările de indispoziţie, de supărare (Apatit), de susceptibilitate (Ochi de şoim, Turcoaz), de apatie (Crisocola)
– ne dă încredere de sine (Topaz, Zircon, Ochi de şoim).

LITIU
– reduce colesterolul şi tensiunea arterială, protejează rinichii (Lepidolit, Citrin) şi ajută la eliminarea toxinelor din organism (Acvamarin, Lepidolit);
– este recomandat pentru bolile reumatismale (Smarald) şi pentru artrită (Kunzit);
– are efect analgezic (Sugilit) şi poate fi folosit în cazurile de oboseală cronică, epuizare, dar şi pentru refacerea şi regenerarea organismului (Beril, Verdelit);
– dă siguranţă de sine (Sugilit), ajută memoria (Kunzit, Ametist).

MAGNEZIU
– este al doilea mineral ca importanţă, după calciu, în organismul uman.
– ajută la întărirea oaselor (Granat-Grossular);
– stimulează circulaţia sangvină (Ochi de tigru);
– destinde sistemul nervos şi musculatura (Magnezit, Serpentin);
– creşte rezistenţa fizică (Olivin);
– calmează atât trupul cât şi sufletul (Nefrit);
– este recomandat împotriva stresului (Serpentin) şi a fricii (Olivin).

MANGAN
– are efect benefic asupra regenerării sângelui (Hematit, Lepidolit), a eliminării toxinelor prin ficat (Lepidolit, Kunzit);
– scade glicemia (Rodocrozit);
– stimulează hormonii sexuali (Jad, Rubelit);
– întăreşte sistemul imunitar (Apatit, Jad, Olivin);
– influenţează funcţionarea inimii (Olivin, Serpentin), are efect asupra sistemului osos (Apatit,
magnezit);
– ajută la dezvoltarea armonioasă a organismului (Magnezit);
– eliberează stările emoţionale stresante care creează suferinţe şi stimulează energiile subtile ale
chakrelor superioare (Rodocrozit, Rhodonit);
– ne ajută la autoanaliză, regăsirea de sine (Diamant);
– purifică sufletul şi conştiinţa (Rhodonit).


NICHEL
– contribuie la asimilarea fierului în organism şi, prin aceasta, la buna funcţionare a ficatului (Crisopraz) şi ajută la eliminarea toxinelor din organism (Crisopraz, Serpentin);
– ajută la aducerea la suprafaţă a şabloanelor emoţionale îngropate în trecut şi, apoi, la neutralizarea lor şi la restabilizarea echilibrului mental (Piatra Lunii, Opal);
– oferă o stare de linişte (Morganit, Crisopraz);
– are efect de calmare a stărilor nervoase, de purificare a subconştientului, permiţînd restabilirea
echilibrului psihic (Olivin).
OXIGEN
După cum se ştie, oxigenul îl inspirăm în plămîni, apoi ,cu ajutorul fierului, ajunge la celule prin
hemoglobina din sânge (Hematit);
– îndeplineşte un rol important în metabolism (Amazonit);
– contribuie la transportul energiei la ţesuturi (Turcoaz) şi la celule (Chariot);
– ajută omul să-şi adune energia, forţa din trăirile anterioare (Jad);
– intensifică stările emoţionale predominante (Opal de foc);
– sporeşte puterea de creativitate (Ametist);
– dezvoltă puterea voinţei, pentru a trece peste momentele grele şi a ne contura drumul (Ochi de tigru).

POTASIU
– face posibilă transmiterea impulsului de la sistemul nervos la sistemul muscular şi are efect benefic asupra muşchiului cardiac (Amazonit, Sugilit);
– reglează tensiunea arterială (Sugilit);
– asigură liniştea înţelegerea, alungă teama, neliniştea (Charoit, Sugilit) şi iluziile (Piatra Lunii,
Labradorit);
– întăreşte şi dă curaj mentalului, încearcă să ne conducă destinul (Charoit, Lepidolit).

SILICIU
– stimulează metabolismul, îmbunătăţeşte elasticitatea pereţilor vaselor sangvine (Agata);
– ajută la procesul de autovindecare, aduce la suprafaţă cauzele stresului emoţional (Cuarţ roz, Hematit);
– întăreşte firele de păr (Smarald), epiderma (Aventurin), unghiile (Jasp-Jaspeul), sistemul imunitar (Nefrit) şi plămânii (Rhodonit);
– stimulează glandele limfatice (Piatra Lunii);
– are efect antiinflamator (Acvamarin);
– emite sentimentul încrederii de sine şi a echilibrului (Cuarţ lăptos, Agata);
– deschide calea către noi idei (Zoizit) şi sentimente (Kunzit);
– aduce linişte profundă şi vindecare în realitatea fizică (Ochi de şoim).

SODIU
– este util în cazul suferinţelor cardiace, renale, hepatice şi de splină, precum şi pentru purificarea sângelui (Jad);
– ajută la eliberarea drumului gîndirii conştiente (Sodalit);
– întăreşte şi dă curaj mentalului, încearcă să ne conducă destinul (Chariot);
– aduce pacea şi armonia între inimă şi mental (Larimar);
– întăreşte rezistenţa psihică şi purifică mentalul (Lapis lazuli, Sodalit).

SULF
– ajută la regenerarea părului şi a unghiilor;
– este recomandat la vindecarea bolilor de piele (Lapis lazuli);
– este necesar la eliminarea toxinelor din ficat;
– este indicat în bolile reumatice, artrită şi la întărirea sistemului imunitar (Pirita);
– este purificator al creierului şi al sufletului (Lapis lazuli);
– ne ajută la descoperirea părţilor negative şi la acceptarea de sine (Pirita).

TITAN
– este antiinflamator;
– se recomandă în bronşite (Cuarţ rutilat), congestii pulmonare (Crisoberil) şi nefrite;
– este tonifiant cardiac, muscular (Granat, Rubin) şi întăritor pentru oase (Sugilit);
– ajută la regenerarea organismului (Olivin, Cuarţ roz);
– simbolizează prietenia, fidelitatea, credinţa şi previne melancolia (Granat, Safir);
– alungă sentimentul de frică (Hematit);
– este energizant (Rubin);
– are efect de purificare a subconştientului, permiţînd restabilirea echilibrului psihic (Olivin, Cuarţ
rutilat).

ZINC
– participă la regenerarea structurii osoase (Silicat de zinc, Aragonit, Dolomit);
– regenerează pielea, firele de păr şi unghiile (Silicat de zinc);
– stimulează funcţionarea creierului, întăreşte sistemul imunitar, are efecte benefice asupra organelor sexuale feminine şi masculine (Silicat de zinc);
– activează anumiţi hormoni şi enzime, reglează producerea insulinei (Rodocrozit);
– activează intuiţia, oferă curaj, conştinciozitate şi ajută la conştientizarea de sine (Rodocrozit);
– stimulează activitatea mentală (Stibin);
– ajută la transformarea de sine, adaptarea la schimbările necesare evoluţiei pe drumul vieţii, eliminând tot ce este perimat (Pirita).

14 gânduri despre „PIETRELE, MINERALE CARE VINDECA

  1. Pingback: CAVANSITUL – O piatra a purificarii si regenerarii Ca(VO)Si4O10·4(H2O) | Gabriel Newman

  2. Buna Gabriel si La Multi Ani!!!! As avea niste intrebari pentru tine cu privinta la starea de sanatate a memei mele si nu as dori sa intru in detalii pe blog pentru ca e ceva mult prea personal. Ai o adresa de e-mail unde to pot contacta?

    Multumesc din suflet pentru acest site si nu numai.

    Cu drag, Gabriela

    Apreciază

    • Buna, Gabriela! Si „La multi ani”!

      Adresa mea de e-mail este tiganusionutz@gmail.com

      Astept e-mail-ul tau. Sper din toata inima sa iti pot fi de ajutor.

      Iti multumesc si eu pentru ca mi-ai scris, iti multumesc pentru vizitele pe blog si sunt sigur ca ceea ce citesti aici iti este de folos.

      Sa ai o noapte linistita si un week-end minunat,

      Gabriel

      Apreciază

  3. wcuze nu stiu de unde tia venit ideea ca acel domn a copiat acele pietre dupa un anumit sit ,de unde sti ,si de ce ma rog faci asemenea acuzati daca nu ai dovezi ,vezi sa nu ai probleme,,daca te mai iei de oamenii ,nul cunosc pe domnul nici pe tine care acuzi ,nu iubesc pietrele numi plac dar din intanplare am intrat pe sit ,si ma deranjeaza niste javre care fac acuzati ,fara dovezi, ce interes are sa faca reclama la altu .

    Apreciază

    • Buna Elena,

      Chiar daca raspund cu intarziere, trebuie sa precizez ca fiecare este liber. Domnul a avut dreptate, era o poza a unor colectionari, insa este prezenta oriunde pe google…problema era alta, daca nu vroiau sa fie folosita in alte parti, ii puneau niste filtre si nimeni nu o mai putea salva. Cand am cautat poza cu rodocrozit, aceea mi-a atras atentia. Nu am folosit-o in scopuri comerciale, a fost o simpla prezentare a unui rodocrozit de colectie.

      Stiu ca lectia banilor este o lectie a multor Suflete in existenta asta insa cei a caror era poza ar fi trebuit sa se bucure pentru ca li se „facea reclama” gratis. Sunt sigur ca erau oameni care intrebau de unde este acea „piesa” minunata. Insa trebuie sa respectam alegerile fiecaruia pentru ca pana una-alta avem Liber Arbitru peste care nu avem voie sa trecem. Nu putem sa decidem noi pentru nimeni…

      Un inceput de week-end minunat!

      Gabriel

      Apreciază

  4. Nu stiu de unde ai poza aceea cu rodocrozitul (ultima imagine) dar te-as ruga pe viitor sa eviti sa copiezi orice poza de pe de site-ul de unde ai luat-o, fara acordul administratorului respectiv. Aceste poze apartin unor colectionari care si-au dat acordul pentru aparitia lor pe acel site.

    Apreciază

Lasa-ti Sufletul sa se exprime!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.