CUARTUL CATEDRALA – „Biblioteca de Lumina” (SiO2)


CUARTUL CATEDRALA este o varietate de Cuart incolor sau alb, un dioxid de siliciu, cu duritatea de 7 pe scara Mohs, care cristalizeaza in sistem hexagonal (trigonal). Cuartul Catedrala este numit in asa fel datorita modului in care a crescut, mod in care mai mai multe cristale cresc pe verticala, parelele cu cristalul principal, partial incorporate in acesta. La o prima vedere, acestea par turlele unei catedrale. Cele mai multe specimene de Cuart Catedrala provin din Brazilia, insa se mai gasesc specimene de buna calitate si in Elvetia, Franta, Madagascar si Rusia.

Cuartul Catedrala este unul dintre cristalele care au stocat o cantintate enorma de informatii. Acestea au fost programate sa ofere oamenilor posibilitatea de a accesa cunostintele necesare pentru ridicarea nivelului vibrational, astfel incat sa putem evolua catre urmatorul nivel al existentei. Acest cristal este potrivit pentru a fi folosit individual, de doua persoane sau chiar in grupuri mai mari. Odata ce ne-am racordat la vibratia Cuartului Catedrala , putem foarte usor sa intram intr-o stare meditativa si sa accesam volumul mare de cunostinte pe care il contine, chiar si atunci cand nu ne aflam in prezenta cristalului.

La fel ca si alte formatiuni de Cuart, precum Cuartul Spirit / Cuartul Cactus, Cuartul Celest sau Cuartul Elestial, Cuartul Catedrala ne ajuta sa invatam sa lucram in armonie cu ceilalti, asfel incat sa manifestam alte moduri existentiale in planul fizic, moduri mult mai potrivite pentru convietuire si crestere impreuna, din toate punctele de vedere. Alaturi de aceste cristale putem descoperi si implementa noi tipare politice, educationale si sociale pentru a crea un mediu propice evolutiei intregii umanitati.

Cuartul Catedrala actioneaza precum un depozit de cunostinte al structurilor energetice din dimensiunile superioare. Lucrand cu acesta, ne putem dezvolta clarviziunea necesare crearii unei harti interne a planurilor astral, subtil, cauzal, devic sau angelic. Acest cristal ne ajuta sa ne dezvoltam si mai mult constiinta interdimensionala, in acest fel interactionand cu mai multe niveluri in acelasi timp, intelegand cum functioneaza fiecare si cum sunt interconectate intr-o armonie perfecta. Cu o astfel de viziune si intelegere, putem sa eliminam multe dintre paradoxurile existentiale.

Cuartul Catedrala functioneaza si ca o biblioteca de informatii istorice. Lucrand cu acesta, putem accesa vasta arhiva a civilizatiilor de mult apuse, dar si momente mult mai indepartate, atunci cand fiintele umane au inceput sa isi descopere si dezvolte partea spirituala. Alaturi de acest cristal, putem avea acces la intregul sir de existente si reincarnari si punandu-le cap la cap ne putem elibera, continuandu-ne astfel drumul catre reintregire.

Cuartul Catedrala ne poate invata cum sa accesam informatiile altor cristale, minerale si pietre. Plasand pe Cuartul Catedrala cristalul, mineralul sau piatra despre care ne dorim sa stim mai multe, reusim sa ii simtim vibratia la un nivel amplificat, putand astfel intelege felul in care lucreaza acele cristale, minerale si pietre cu noi si pentru noi.

In plan spiritual, Cuartul Catedrala ne invata sa transcendem individualismul si sa ne deschidem mai mult catre cooperare si crestere colectiva. Atunci cand nu ne mai regasim intr-un grup anume, Cuartul Catedrala ne ajuta sa ne rupem de acel mediu care nu ne face bine si sa atragem catre noi oameni alaturi de care putem evolua frumos. Cuartul Catedrala ne ofera o perspectiva obiectiva asupra tuturor vietilor pe care le-am trait in toate dimensiunile si ne ajuta sa gasim explicatia pentru care am ales lectiile pe care trebuie sa le invatam in actuala viata.

In plan emotional, Cuartul Catedrala creeaza un mediu propice pentru cei carora le este teama sa se conecteze la taramurile superioare. Ne sustine sa manifestam progresul si cresterea si impiedica ratacirea spirituala, mai ales cand nivelul la care ne ajuta sa lucram este unul mult superior. Cuartul Catedrala ne ajuta sa vedem binecuvantarile ascunse in spatele celor mai traumatice experiente, trecand astfel cu bine prin diferitele crize, provocari si revolutii spirituale si emotionale.

In plan mental, Cuartul Catedrala ne pune in legatura cu mintea universala, facilitand evolutia propriei constiinte.

CUARTUL FUMURIU CATEDRALA purifica Sufletul pe nivelurile profunde. Anihileaza energiile negative si tiparele din subconstient, inlocuindu-le cu Lumina pura. Acest cristal ne invata ca experientele aparent negative, inclusiv bolile si emotiile, conduc adeseori la dezvoltarea unor trasaturi pozitive, cum ar fi compasiunea, empatia si iubirea de sine.

CITRINUL CATEDRALA este util pentru cei care au suferit de lipsuri emotionale sau fizice, indeosebi de constiinta saraciei, timp de mai multe vieti la rand. Acest cristal conduce constiinta catre sursa problemei, dizolva tiparul care o genereaza si il inlocuieste cu unul pozitiv. Ne umple de Lumina si de iubire si ne invata sa manifestam abundenta spirituala si fizica, dar si ce e cel mai important, ne invata sa ne bucuram de viata.

EFECTE TAMADUITOARE. Cuartul Catedrala vindeca mediul inconjurator si aduce un spectru larg de Lumina, vindecand si revitalizand aura. Este un cristal care sustine vindecarea durerilor. Se spune ca este un profilcatic excelent, aducand alinare si vindecare rapida daca este tinut in mana sau plasat pe locul afectat inca de la primele semne de dezechilibru emotional sau de invadare a organismului de catre diferite bacterii sau virusuri.

POZITIONARE. Poate fi tinut in mana sau plasat pe locul afectat. Poate fi folosit pentru a crea retele in jurul patului. Fiind o piatra benefica pentru mediul inconjurator si extrem de utila pentru grupuri, putem plasa un cristal de Cuart Catedrala in living sau in camera unde ne adunam de obicei cu prietenii.

LARVIKITUL – Piatra care ne invata sa citim printre randuri


LARVIKITUL este un membru al familei Feldspatilor, o varietate de Monzonit (Sienit cu Augit) care consta in feldpsati ternari in forma de romb, cu un efect Schiller distinctiv; Barkevikit, Titanaugit si Lepidomelan, cu o duritate de 6 – 6.5 pe scara Mohs. Culoarea sa este gri inchis, cu fine irizatii bleu-argintii. De multe ori poate avea incluziuni de Nefelit si Cuart. Larvikitul s-a format in urma cu peste 298 de milioane de ani, la o adancime estimata de 30 de kilometri sub scoarta terestra. Larvikitul este piatra nationala a Norvegiei. Numele sau provine de la regiunea Larvik din Norvegia, locul unde a fost descoperit. Cu toate ca se gasesc zacaminte insemnate in Norvegia, alte cateva se mai gasesc si in China, Groenlanda sau Mongolia. Larvikitul mai este numit uneori si Piatra Lunii Neagra sau Labradorit Gri, chiar daca nu este nici una, nici alta. Toate aceste pietre fac parte din familia Feldspatilor, dar au caracteristici distincte.

Energia Larvikitului este extrem de protectoare, ceea ce il transforma intr-o piatra perfecta de purtat zi de zi, chiar si atunci cand dormim sau cand calatorim. Larvikitul are proprietatea de a curata atat corpul fizic, cat si corpurile eterice. Tot ceea ce nu ne mai este folositor sau ceea ce incepe sa ne faca rau, alaturi de aceasta piatra dispare, putand astfel sa ne bucuram de fluxurile de energie pozitiva. Alaturi de Larvikit vom identifica mult mai usor influentele negative, astfel incat sa putem sa le raspundem cu Lumina si le transformam in energie folositoare pentru umanitate si Univers.

Larvikitul este o piatra excelenta pentru meditatie deoarece ne ajuta sa ne linistim mintea. Inlatura gandurile care ne distrag atentia si ne ascute concentrarea. Totodata, acesta are puterea de a stimula viziunile interioare si a educa abilitatile parapsihice. Alaturi de aceasta piatra putem avea o perspectiva clara asupra trecutului si a vietilor anterioare, dar si a efectului pe care experientele din trecut le au asupra prezentului.

Larvikitul ascute intelectul, stimuleaza creativitatea si ne conduce catre intelepciune. Alaturi de aceasta piatra ne putem cunoaste si mai bine Sinele Superior, in felul acesta stiind cine suntem cu adevarat si de ce suntem in stare. Larvikitul ne ajuta sa accesam subconstientul intr-un mod constient, astfel incat sa avem o claritate a mintii si a gandurilor si mai mare. Alaturi de Larvikit putem citi printre randuri, interpretand corect ceea ce ne transmit ceilalti, atat la nivel constient, cat si la nivel subconstient.

Larvikitul are o conexiune puternica cu energiile Pamantului si ne ajuta sa ne conectam cu spiritele naturii. Totodata, este o piatra care ne ajuta sa ne amintim visele in detaliu, reusind in acest fel sa le interpretam cu o si mai mare acuratete.

Cand vine vorba de abundenta, energia Larvikitului ne ajuta sa ducem la capat toate proiectele, pana in acel punct cand ne-am atins scopul financiar sau material. Orice munca pe care o depunem trebuie sa aiba o rasplata, fie ca este de natura materiala sau spirituala. Alaturi de Larvikit vom gasi intelepciunea si taria necesare ca sa transpunem in realitate planurile noastre. Acesta ne va ajuta sa intelegem ce avem de facut si sa fim capabili sa punem cap la cap orice situatie complexa, plina de probleme complicate, care par fara solutie. Deciziile pe care le vom lua purtand Larvikit vor fi bazate pe intelepciune si mai putin pe emotie. Acesta ne ajuta sa analizam toate argumentele pro si contra, astfel incat deciziile pe care le luam sa fie pur obiective. Larvikitul ne ajuta sa intelegem pe deplin viata, esecul si succesul si sa intelegem adevaratul sens al prosperitatii si abundentei.

Larvikitul ne invata lectia rabdarii. Lucrurile nu se intampla neaparat asa cum vrem noi si cand vrem noi. Astfel ca acesta ne ajuta sa intelegem ca nimic nu se intampla la voia intamplarii, ci fix atunci cand suntem cu adevarat pregatiti sa primim cu inima deschisa. Aceste lucru este valabil si pentru relatii. Sufletul pereche ne cheama, insa pana sa ajungem sa il intalnim / reintalnim, trebuie sa invatam lectii care ne duc catre reintregire. Pentru cei care sunt intr-o relatie, Larvikitul ii ajuta sa isi controleze emotiile, astfel incat sa nu se mai aprinda de la cele mai mici si neinsemnate lucruri.

Alaturi de Larvikit, invatam si cum sa inlaturam scepticismul din inima. Acesta ne ajuta sa intelegem ca nu trebuie sa ne asteptam intotdeauna la mai rau. Cu astfel de ganduri si sentimente, uitam sa ne bucuram de prezent, ratand momente unice, pe care sigur nu le mai intalnim. Lasandu-ne inima sa absoarba energia plina de iubire a Larvikitului, in inima noastra nu va mai fi loc pentru negativitate, griji, suparari, ura, invidie si frustrare.

Larvikitul armonizeaza perfect cu Labradoritul, Spectrolitul, Labradorit Auriu si Piatra Lunii. Alaturi de Cuartul cu incluziuni de Dumortierit, vom intelege si mai bine ce inseamna cu adevarat rabdarea. Larvikitul alaturi de Dumortierit ne ajuta sa echilibram emotiile instabile si incerte. Pentru vindecare la un nivel extrem de profund, il putem folosi alaturi de Galena. Alaturi de Nuummit si Piatra Isua, regresiile in vietile anterioare sunt inlesnite.

EFECTE TAMADUITOARE. Larvikitul sustine la nivel energetic tratarea afectiunilor pielii. Este o piatra ca sustine creierul si functionarea lui corecta si este extrem de util de purtat in timpul recuperarii dupa infarct sau accident vascular cerebral. Calmeaza nervii si regleaza tensiunea arteriala. Este un bun sustinator al unui metabolism corect si un adevarat suport atunci cand depunem eforturi sa pierdem in greutate.

POZITIONARE. Poate fi tinut in mana sau plasat pe locul afectat. Este o piatra excelenta de purtat atunci cand mergem in locuri unde nu ne simtim bine, unde ne simtim secati de energie, unde simtim din plin negativitate. Acesta va inlatura aceste energii din campul nostru auric si va ridica totodata si frecventa acelui loc. Ca piatra decorativa, are o mare afinitate pentru cel mai nordic punct al casei.

Marea Conjuncție dintre Jupiter și Saturn – 21 decembrie 2020 – Ce cristale, minerale și pietre sunt cele mai potrivite pentru acest eveniment special?


Marea Conjuncție este un eveniment astrologic rar și foarte special. Cele două planete se întâlnesc o dată la 20 de ani în același grad zodiacal.Pentru ultimii 200 de ani, Marea Conjuncție a avut loc în semne de Pământ, însă acum, pe 21 decembrie 2020 va avea loc într-un semn de Aer – Vărsător.

Alinierea acestora în Vărsător propulsează omenirea către o nouă Eră. Această aliniere în Vărsător cu siguranță va colora și modela următoarele decenii.În ultimii 200 de ani, când alinierea a avut loc în semne de Pământ, lumea a fost modelată în energia elementului Pământ, care este foarte tangibilă, care este despre a construi lucruri, despre a crea fundații, folosind resursele planetei și care centrează întreaga atenție pe posesiunile materiale.Sub influența elementului Pământ am realizat multe, însă a venit vremea să înclinăm balanța de la posesiunile materiale și golirea planetei de resurse către crearea unei energii intangibile, iar pentru asta, energia Aerului promovată de Vărsător ne va fi de mare ajutor.

Energia Vărsătorului este revoluționară și despre a crea lucruri care funcționează prin unde și semnale. Această energie susține crearea unei lumi digitalizate. Energia Vărsătorului ne va ajută să ne îndreptăm atenția către ceea ce e bine pentru întreaga comunitate, societate, planetă. Vom începe să schimbăm tiparul de gândire care ne așează pe noi în centrul întregii existențe. Vom începe să vedem că suntem cu toții interconectați și că toți facem parte din același întreg, având nevoie unii de alții pentru a crea o lume mai bună.

Atunci când aceasta energie este în echilibru, putem crea foarte usor o lume pașnică bazată pe compasiune, unde ne putem pune în locul celorlalți  și unde putem lucra împreună pentru scopuri comune.Pentru că o monedă are două fețe, trebuie să ținem cont și de faptul că nu trebuie să ne pierdem complet identitatea de Sine, dedicându-ne în totalității creării unei lumi mai bune unde comunitatea este foarte importantă. Va exista riscul să ni se spună ce să credem și în ce să credem, iar de teamă de a nu fi excluși din grup acceptăm acest compromis, doar de dragul celorlalți. Trebuie să ne asigurăm că vom acționa cu o inimă deschisă, bazată pe propriul adevăr interior și pe autenticitate, adevăr dictat de esență noastră Divină, altfel riscăm să creăm o societate bazată pe ideile și adevărurile a doar câteva persoane, iar restul va fi turma legată la ochi, ca și până acum.

Odată făcută trecerea către elementul Aer, vom începe să facem intuitiv o analiză amănunțită a propriei persoane și existențe și vom simți ce schimbări este necesar să facem astfel încât să fim în concordanță cu energia Aerului. În acestă nouă energie ne vom simți mult mai fluizi și mai liberi.În această nouă energie vom învăța adevărata putere a propriilor gânduri, gândurile fiind cu adevărat semințele creației. Astfel că în loc de a ne tot propune idealuri pur pământene, tangibile, mintea noastră va începe să ceară să fie aliniată cu ceea ce ne dictează inimă, iar în acest echilibru vom începe să creăm o realitate în concordanță cu Sufletul nostru, cu Spiritul nostru, cu Universul. În acestă nouă energie, vom înceta să creăm din ego și vom începe să creăm fiind ghidați de Sinele Superior.Să ne ascultăm Sinele Superior nu este un proces ușor, însă pentu asta ne-am pregătit atâția ani – acum putem începe cu adevărat să culegem roadele muncii depuse pentru descoperirea și evoluția spirituală.

Jupiter este planeta asociată cu abundența și expansiunea. Energia sa este optimistă într-un mod natural, ceea ce ne permite să vedem adevăratele posibilități și adevăratul potențial. Energia lui Jupiter extinde orice „atinge”, permițându-ne să primim abundența cu brațele deschise și să vedem totul dintr-o perspectivă mult mai clară.

Saturn este văzut adesea ca opusul lui Jupiter, o planetă a cărei energii impune reguli și restricții. Saturn poartă energia acelui maestru care vrea să învățăm pe calea grea, dar la finalul căror învățături și experiențe suntem extrem de puternici și cu toate lecțiile învățate la perfecție. În acestă energie a lui Saturn devenim cu adevărat înțelepți, maturi și cu o tărie interioară de neclintit. Energia lui Saturn ne ajută și să ne achităm de toate datoriile karmice și să începem să atragem către noi karma bună.

În această conjuncție a celor două planete, este ca și cum Karma întâlnește planeta expansiunii. În această situație, Jupiter aduce Lumină, speranța si optimism lecțiilor pe care ni le aduce Saturn.Din punct de vedere spiritual, această conjuncție indică ridicarea nivelului de conștiință a întregii planete, văzând astfel mult mai clar și karma planetei și ce putem face pentru a o readuce în echilibru.

Este important de precizat și că ambele planete se vor afla în gradul 0 al Vărsătorului, gradul zero reprezentând un potențial imens și posibilități infinite. Această conjunctură deschide o perioadă în care totul este posibil.În această zi se va simți ca și cum Pământul trece printr-un portal de energie prin care vă renaște și va așterne în fața noastră posibilități infinite pentru fiecare dintre noi. Odată cu această trecere, vom renaște și noi în această nouă energie, iar noi va trebui să profităm la maximum de această oportunitate.


În timpul acestei conjucții putem apela și la prietenii noștri din regnul mineral.
Orice fundație are o piatră de început, astfel că și primii pași pe care-i facem în această nouă energie trebuie să fie însoțiți de una dintre pietrele de început – Ametistul. Acesta este unul dintre cristalele de care se simt atrași cei mai mulți care sunt la început de drum de descoperire de sine. Cu ajutorul său și al abilității sale de a stimula mintea, intuiția și cunoașterea, vom înțelege mult mai ușor switch-ul mental pe care trebuie să îl facem pentru a ne alinia cu noua energie.

Cuarţul Angel Aura ne va ajuta cu energia sa să devenim niște exemple demne de urmat de ceilalți pentru crearea unei noi lumi, bazată pe compasiune și scopuri comune.

Angelitul, Dumortieritul, Lapis Lazuli, Celestitul, Petalitul si Lazulitul ne vor ajuta să găsim ghidare spirituală pentu a ști concret cum să creăm lucruri intangibile într-o eră bazată pe energia Aerului.

Apatitul Albastru ne va ajuta să aducem din viețile anterioare exact acele cunoștințe pe care le putem folosi pentru eliberarea noastră și a celor din jur. Odată scăpați de bagajul karmic, putem îmbrățișa diferit noua energie.

Pe lângă multele calități ale Auralitului-23, acesta ne încurajează să descoperim binecuvântările vieții în relațiile cu toți ceilalți. Acesta ne îndeamnă să ne dăruim lumii pentru a o transforma într-un loc în care echilibrul dăinuiește.

Azuritul ne ajută să identificăm dacă acțiunile pe care le întreprindem se bazează pe ego sau dacă tot ce creăm se bazează pe ghidarea oferită de Sinele Superior.

Cuarţul Catedrală este unul dintre Cuarțurile cu cele mai multe informații stocate. Cu ajutorul acestora putem accesa niveluri de cunoștințe imense care ne vor ajuta să ne ridicăm nivelul vibrațional personal, dar și pe cel al celor din jur, împreună pășind către un nou nivel de conștiință.

Cavansitul și Safirul Alb ne ajută să identificăm cu precizie toate îndoielile și nesiguranțele induse. Eliminându-le, vom putea face liniște în mintea bombardată de gânduri, astfel încât să auzim clar vocea inimii care ne îndrumă pe cel mai bun drum.

Energia Calcedoniei Violet ne va ajuta să atragem către noi Sufletul Pereche, pentru că orice pas făcut către o nouă etapă este mai plăcut dacă este făcut în doi. Atunci când sfera este reîntregită, aceasta devine una cu Universul.

Charoitul, datorită afinității sale pentru elementul Aer, va activa în fiecare dintre noi acele cunoștințe interioare latente care ne vor conduce pe drumul către dăruirea noastră întregii lumi, astfel încât toți să vadă în noi iubire, compasiune, optimism, bucurie și o mare rază de speranță, odată cu gandul „Dacă el a putut, putem și noi!”.

Danburitul ne va ajuta să nu uităm nicio clipă de esența noastră Divină și de originile ei sacre. Dumnezeu există în fiecare dintre noi, ceea ce ne diferențiază este treapta pe care ne aflăm pe drumul către iluminare.

Euclazul ne predă lecția karmei. Acesta ne ajută să înțelegem că prin karmă, Divinitatea nu ne judecă sau ne dă o lecție sau o răsplată ca să înțelegem faptele noastre. Karma este de fapt modul prin care Sufletul își echilibrează experiențele, astfel încât să aibă cele mai înalte niveluri de cunoștințe și experiențe, pe toate nivelurile de energie.

Iolitul și Tanzanitul ne ajută să conectăm mintea cu inima, astfel încât să nu ne pierdem propria identitate și să acționăm bazându-ne pe adevărul dictat de esența Divină.

Minunatul Labradorit ne ajută să v edem clar trecutul – cu toate experiențele trăite și lecțiile învățate, prezentul – de care ne bucurăm din plin și viitorul – cu ale sale posibilități infinite.

Muscovitul si Ulexitul sunt alte două pietre care ne ajută să vedem viitorul, analizând cu o mare claritate acțiunile și sincronicitățile din viața de zi cu zi.

Scolecitul înlesnește conexiunea cu Sinele Superior, înțelegând astfel întregul parcurs al nostru, de la origine, până în prezent, dar și cu o perspectivă de viitor.

Titanitul este una dintre pietrele care rezonează cu Conștiința Christică. Nivelul de înțelepciune pe care îl putem atinge alături de această piatră este unul enorm, ceea ce îl transformă într-un cristal extrem de util și benefic în acestă perioadă.

Alături de Tremolit, putem accesa cunostinte pe care nu le-am învățat înainte, nici măcar în viețile anterioare.

SEPTARIA / PIATRA DRAGONULUI – Piatra care ne preda lectia intimitatii


SEPTARIA este o concretiune tricolora compusa din Aragonit, Calcit si Calcar sau Calcedonie, cu o duritate de 3 pe scara Mohs. Numele sau provine de la latinescul septum care inseamna sapte. Aceste mineral unic s-a format in urma cu aproximativ 50 – 70 milioane de ani, in Cretacic, prin depunerea sedimentelor marine peste materia organica moarta. Pe masura ce oceanele s-au retras, elementele chimice din materia organica moarta au inceput sa se cristalizeze, formand astfel crusta de Aragonit si cristalele mici de Calcit. Septaria poate fi gasita in Australia, Canada, Madagascar, Noua Zeelanda, Regatul Unit, Spania si Statele Unite ale Americii.

Septaria este o piatra perfecta pentru ancorare, o piatra minunata care ne face sa simtim intr-un mod constient conexiunea noastra cu Pamantul. Atunci cand lucram cu Septaria, chakra radacina se activeaza intr-un mod natural, crescand astfel forta vitala in intreg corpul. Energia pe care o emana aceasta piatra este una cu o origine straveche, fiind o combinatie naturala a trei minerale puternice care ne ajuta sa ne realiniem toate chakrele. Atunci cand incepem sa simtim energia acestei pietre din ce in ce mai intens, vom incepe sa simtim cum ne trezim la realitate si sa vedem din plin cat de reala este trezirea spirituala.

Septaria este o unealta potrivita pentru cei care trec prin schimbari drastice, ajutand la vindecarea corpului emotional. Purtand Septaria pe durata intregii zile, aceasta va crea un scut protector in jurul aurei noastre, un scut care pe langa faptul ca ne va proteja de influentele exterioare, acesta ne va oferi si un mediu propice de vindecare din interior spre exterior. Septaria armonizeaza emotiile si intelectul cu mintea superioara, intelegand astfel aspecte despre noi insine pe care nu le intelegeam inainte. Aceasta noua cunoastere de sine contribuie din plin la crearea unei existente plina de Lumina.

Datorita originii sale stravechi, Septaria este unealta perfecta pentru regresiile in vietile anterioare, ajutand la explorarea acestora si la recuperarea darurilor deja primite in trecut si uitate. Meditand cu aceasta piatra asezata pe chakra celui de-al treilea ochi, viziunile din vietile anterioare pot deveni mult mai clare, aducand cu ele o intelegere mult mai buna asupra evenimentelor din viata actuala.

Septaria are un efect interesant asupra celor care il poarta sau lucreaza cu aceasta. Este o piatra care ne invata sa ne aparam intimitatea. Este perfecta pentru cei care isi expun in exces viata privata in spatiul public. Energia sa ii ajuta sa faca un pas inapoi, sa reanalizeze efectul pe care il are aceasta expunere asupra propriei persoane si a celor din jur si sa inceapa sa caute adevarata aprobare in interiorul lor si nu in exterior, pe retelele de socializare. Totodata, Septaria ne ajuta sa intelegem ca nu trebuie sa stie toata lumea toate detaliile despre viata noastra privata si ca pastrarea unei note de mister inca este importanta in zilele noastre.

Septaria este o piatra protectoare pentru cei care sunt implicati in anumite procese juridice. Este ideala de purtat in momentele de criza, ajutandu-ne sa ne pastram calmul si sa nu facem sau sa spunem ceva necugetat. Septaria confera putere in cele mai grele momente de slabiciune. Ne ajuta sa ne regasim echilibrul atunci cand simtim ca ne fuge pamantul de sub picioare sau ca ne cade cerul in cap.

Septaria echilibreaza nivelul de incredere de sine, ajutandu-i pe cei care nu au destula incredere in fortele proprii sa isi vada adevaratul potential, iar pe cei care afiseaza o atitudine plina de ego, sa isi potoleasca pornirile si sa aiba din nou simtul realitatii.

Atunci cand vine vorba de relatii, este admirabil ca punem fericirea celorlalti pe primul loc, dar mai devreme sau mai tarziu, emotiile negative si regretele ca nu am facut ceva anume, la un moment anume, ne vor coplesi. Astfel ca Septaria ne invata sa ne iubim pe noi insine, sa fim noi excelent de bine, pentru a putea ulterior sa avem grija si de cei din jurul nostru – sot, sotie, iubit, iubita, copii, parinti, etc. In cazul celor care se afla intr-o relatie serioasa, Septaria ii invata acceptarea, rabdarea, generozitatea si intelegerea. Septaria ne ajuta sa devenim mai flexibili din punct de vedere emotional si sa temperam mai repede si mai usos furia si ostilitatile. Septaria este una dintre acele pietre a carei energii ne face sa simtim ca iubirea nu doare si nu este toxica pentru minte si emotii, identificand astfel relatiile care nu sunt deloc potrivite pentru noi.

Septaria are abilitatea de a curata energiile negative din mediul inconjurator si a de a inlatura tristetea, durerea emotionala, invidia si ura. Este o piatra ideala de purtat in zilele grele, ajutandu-ne sa intelegem la nivel emotional mult mai bine ceea ce ni se intampla.

Septaria armonizeaza minunat alaturi de Azurit, Malachit, Piatra Eliat, Euclaz, Fucsit, Disten, Ochi de Fier sau Unakit. Alaturi de Cuart, energia sa este mult amplificata, iar potentialul sau este dus la un nivel superior. Combinat cu Piatra Zebra, Septaria imbunatateste abilitatile de comunicare. Pe langa faptul ca ne ajuta pe noi sa gasim cele mai potrivite cuvinte, energia Septariei ii ajuta si pe cei carora le vorbim sa inteleaga exact energia in care le vorbim, primind mesajul nostru la un nivel mult mai subtil. Alaturi de Novaculit, inlatura anxietatea si stresul si ne ajuta sa ne relaxam pe toate planurile. Este o combinatie potrivita pentru meditatie pentru ca ne aduce starea de calm necesara. Alaturi de Cuartul Laptos, Septaria imbunatateste metabolismul si ajuta la vindecarea afectiunilor rinichilor, sangelui sau pielii.

EFECTE TAMADUITOARE. Energia Septariei este eficienta pentru absorbtia de calciu. Ajuta totodata la incalzirea extremitatilor, mai ales pentru cei cu o circulatie periferica slaba. Septaria sustine sistemul imunitar. Este o piatra potrivita pentru cei cu tulburari afective sezoniere. Este o piatra benefica pentru fiere si splina, dar si pentru sistemul circulator.

POZITIONARE. Poate fi tinuta in mana sau plasata pe locul afectat. Plasata pe noptiera sau sub perna, confera niste experiente minunate in timpul somnului, atragand vise pline de intelesuri. Septaria in forma de ou ajuta la mentinerea si restructurarea energiei fizice. Baghetele de Septaria sunt instrumente utile pentru reflexologie si presupunctura.

DARWINITUL – Tectita care aduce Noul Om prin fiecare dintre noi (SiO2)


DARWINITUL este o sticla naturala, similara Moldavitului si celorlalte Tectite. Poate fi gasit in jurul a ceea ce a ramas din craterul cu un diametru de un kilometru din sud-estul Muntelui Darwin, din Tasmania, Australia. Darwinitul are o culoare verde-cenusiu si este adesea translucid. Se crede despre Darwinit ca este rezultatul combinatiei materiei extratereste si a rocii terestre, create in urma unei coliziuni a unui meteorit cu Pamantul. Craterul Darwin este situl de impact asociat cu formarea Darwinitului, si se crede ca ar fi fost format de impactul unui meteorit care ar fi avut un diametru intre 20 – 25 metri. Puterea exploziva a impactului este estimata cu echivalentul a 20.000.000 de tone de TNT. Craterul Darwin are o vechime de aproximativ 816.000 ani, ceea ce inseamna ca Darwinitul este o Tectita relativ „tanara”. Cele mai multe specimene de Darwinit au fost gasite la cativa kilometri de Craterul Darwin. Specimenele mai inchise la culoare contin o proportie mai mare de meteorit decat cele mai deschide la culoare, care contin o proportie mai mare de roca terestra.

Toate varietatile de Tectite Moldavitul, Tectita Aurie Libiana, Tectita Tibetana, Safforditul, etc – sunt cunoscute drept pietre cu o energie superioara. Darwinitul nu este o exceptie de la acest dar al naturii. Acesta rezoneaza surprinzator de puternic cu inima. Asezat pe chakra inimii, aceasta incepe sa pulseze aproape instantaneu la unison cu ritmul Darwinitului. Acesta este un prim pas catre comuniunea in energie cu aceasta piatra. Pe masura ce se realizeaza din ce in ce mai puternic aceasta conexiune, apar modificari si la nivel de constiinta, care incepe sa priveasca totul dintr-o maniera plina de iubire si empatie si nu pur mecanica, neuronala. Chiar daca pare ireal, putem primi enorm de multa iubire de la o aparent-simpla piatra, ba mai mult, inima noastra sa raspunda cu enorm de multa afectiune la ceea ce primeste.

Darwinitul este o piatra a relatiilor pline de iubire. Ne ajuta sa inlaturam toate scuturile protectoare pe care le-am creat in jurul inimii din cauza fricilor si ne incurajeaza sa ne deschidem inima catre toate fiintele de pe Pamant. Este o piatra catre trezeste inteligenta inimii, ceea ce ne ajuta sa intelegem legaturile care exista intre noi si cei ai nostri, dar si intre noi si celelalte Suflete pe care le intalnim. Lectia pe care ne-o preda Darwinitul este ca tot ceea ce ne inconjoara este iubire.

Darwinitul este o piatra care usureaza trezirea anumitor abilitati. Asezat pe cel de-al treilea ochi, in cateva secunde creeaza un curent enegretic puternic care traverseaza rapid aceasta chakra. Senzatia resimtita in urma acestui curent energetic care ajunge pana in centrul creierului este ca si cum cele doua emisfere ale creierului se echilibreaza si se sincronizeaza una cu cealalta. Darwinitul este unul dintre acele cristale care trezeste in noi un nou tip de constiinta, extrem de util pentru perioadele grele pe care le traversam. Aceste nou tip de constiinta consta in faptul ca vedem intregul in orice fiinta, obiect sau activitate si atunci, oriunde am fi, oriunde am privi si orice am face, putem foarte usor sa gasim raspuns la orice intrebari avem despre sine si sa primim informatii oricand, oriunde.

Darwinitul ne conduce catre evolutie, catre transformare, catre Noul Om care trebuie sa vina prin fiecare dintre noi. Acesta ne ajuta sa inlaturam fricile din corpul emotional, dar si din constiinta celulara. Creste nivelul vibrational al corpului eteric, ajutandu-ne in acest fel sa tinem pasul cu vibratiile Pamantului. Darwinitul stimuleaza intelegerea interioara profunda prin inlaturarea obiceiurilor si tiparelor care ne tin pe loc din a deveni fiinte de Lumina.

Cand vine vorba de auto-vindecare spirituala, Darwinitul sustine creierul, dar mai ales corpus callosum – manunchiul de fibre nervoase care leaga cele doua emisfere ale creierului. Este totodata benefic pentru inima, stimuland canalele de comunicare dintre inima si creier. Este o piatra excelenta pentru a ne imbunatati capacitatea de a ne monitoriza in mod constient toate aspectele legate de sanatate prin aceasta conexiune dintre inima si creier.

In plan spiritual, Darwinitul accelereaza evolutia spirituala si ajuta la trezirea abilitatilor spirituale aflate in stare latenta.

In plan emotional, Darwinitul antreneaza inima sa dezvolte o constiinta bazata pe iubire, inlaturand cu usurinta fricile.

Darwinitul este un aliat natural al Moldavitului, al Tectitei Aurii Libiene, al Safforditului si al Tectitei Tibetane. Toate aceste sticle naturale accelereaza procesul de trezire si evolutie spirituala. Darwinitul lucreaza sinergic si alaturi de Azeztulitul Auriu din Himalaya, Selenitul Auriu, dar si cu Cele 12 Cristale SinergiceCuartul Satyaloka, Moldavitul, Fenacitul, Brookitul, Danburitul, Azeztulitul, Natrolitul, Herderitul, Scolecitul, Tanzanitul, Petalitul si Tectita Tibetana; si cu Cele 7 Pietre ale Ascensiunii – Azeztulitul Alb, Petalitul, Danburitul, Azeztulitul Satyaloka Translucid, Cuartul Nirvana, Azeztulitul Auriu si Cuartul Satya Mani.

EFECTE TAMADUITOARE. Darwinitul sustine creierul, corpus callosum si inima si genereza legaturi energetice sporite intre emisferele creierului.

POZITIONARE. Poate fi tinut in mana sau plasat pe locul afectat. Daca il purtam in viata de zi cu zi, este recomandat sa ajunga pana in dreptul inimii. In timpul meditatiei, il plasam pe cel de-al treilea ochi sau unul pe inima si unul pe cel de-al treilea ochi.