CERUZIT – PbCO3


CARACTERISTICI. Piatră excelentă de ancorare care vă ajută să vă simţiţi confortabil în mediul în care trăiţi. Atenuând „răul de casă” şi
permiţând sufletului să se simtă bine oriunde s-ar afla, este foarte util celor care au impresia că Pământul nu este căminul lor natural.
Ceruzitul se prezintă uneori ca un cristal în formă de stea (cristal arhivist), în armonie cu înţelepciunea superioară şi obiectivul karmic.
Meditaţia divulgă secretele pe care ceruzitul le păstrează pentru proprietarul său. Forma de stea este cunoscută pentru favorizarea contactelor extraterestre. Acest cristal ajută la explorarea vieţilor anterioare care nu s-au derulat pe Pământ şi la recunoaşterea atât a persoanelor întâlnite în acele vieţi, cât şi a locului unde se află în prezent. Explică motivele încarnării terestre, lecţiile de reţinut, sarcinile de îndeplinit şi contribuţia la evoluţia umanităţii. Permite depăşirea trecutului şi a efectelor sale. Ceruzitul este benefic călătoriilor, de afaceri sau de plăcere, diminuând efectele decalajului orar şi favorizând adaptarea la o cultură diferită. Piatră utilă pentru compromisuri de scurtă durată şi adaptarea la situaţii unde opoziţia interioară este puternică. Piatră pragmatică, încurajează luarea deciziilor şi stimulează creşterea. Invăţându-vă cum să deveniţi flexibili şi să vă asumaţi responsabilitatea, calmează tensiunea şi anxietatea şi vă arată cum să vă adaptaţi la schimbarea necesară. Inspiră tact în orice situaţie şi favorizează caracterele extrovertite, în dauna celor introvertite. Imbunătăţind comunicarea, ceruzitul facilitează schimbările şi conferă capacitatea de a asculta atent. Echilibrează emisferele cerebrale şi încurajează creativitatea. Piatră excelentă pentru orice persoană cu înclinaţii spre artă. Elixirul de ceruzit are proprietăţi insectifuge. Puteţi stropi plantele de ghiveci pentru a le proteja de boli şi de insecte.
EFECTE TĂMĂDUITOARE. Perfect pentru revitalizare şi energizare, mai ales dacă boala a fost de lungă durată. Calmează sistemul nervos, înlătură mişcările involuntare şi întăreşte muşchii şi oasele. Util pentru bolnavii de Parkinson şi sindromul Tourette. Tratează insomnia şi coşmarurile.
POZIŢIONARE. Acolo unde este nevoie. Ca elixir, poate fi folosit şi ca insectifug pentru plantele de ghiveci.

Urmeaza : CALCEDONIA

One thought on “CERUZIT – PbCO3

  1. Pingback: CROCOITUL – Activatorul concomitent al Radacinii, al Inimii si al Coroanei (PbCrO4) | Gabriel Newman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: